„Dragostea nu face rău aproapelui.” – Romani 13:10
Dr. Bennet Omalu este un patolog criminalist nigeriano-american, care a descoperit devastatoarele efecte pe care practicarea fotbalului american le are asupra creierelor jucătorilor profesionişti.
Studiind creierul unui fost jucător decedat la doar 50 de ani în urma unui atac de cord, medicul a urmărit să afle dacă există indicii de modificare a creierului care să poată explica dramatica schimbare de comportament şi stil de viață pe care a suferit-o jucătorul, după retragerea din profesie. Acesta ajunsese dintr-un erou național un om al străzii, dependent de alcool. La autopsie, deşi iniţial creierul nu prezenta anomalii, un studiu în profunzime l-a ajutat să observe patologii grave care nu puteau fi decât rezultatul loviturilor repetate la cap pe care le-a primit acesta.
A urmat un val de cercetări criminalistice, efectuate după ce şi alți jucători de fotbal au decedat şi au putut fi autopsiați. Rând pe rând, studiile medicului au revelat o întreagă „panoplie” de jucători cu aceleaşi simptome şi aceleaşi patologii vizibile doar după decesul lor, ceea ce a dat naştere unui scandal național în jurul celui mai iubit sport american, dar mai ales în jurul industriei fatale generate de acesta.
„Encefalopatie traumatică cronică”, aşa a numit Omalu boala pe care a descoperit-o şi care l-a făcut să primească recunoaştere publică, dar şi amenințări cu moartea. Aflat sub o presiune imensă, Omalu a declarat că ceea ce l-a ajutat să continue demersurile a fost credința lui, care vine la pachet cu dragostea lui pentru ştiință. „Credința şi ştiința merg împreună”, spune el. „Ele nu sunt contradictorii. Știința caută adevărul. Credința caută adevărul. Aşa că cele două au un teren comun”.
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 19.11.2016 – solascriptura.ro