„Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Lăudaţi pe Domnul cu harpa, lăudaţi-L cu alăuta cu zece coarde!” – Psalmi 33:1,2
Talentul ieşit din comun al lui Paganini s-a manifestat de timpuriu. La 11 ani era deja un virtuoz recunoscut. Concertele pe care le dădea la vârsta de 13 ani stârneau un interes nemaicunoscut până atunci. La 15 ani era deja o personalitate în lumea muzicii, ceea ce îi dădea posibilitatea să apară în mari săli de concerte. La această vârstă el părăseşte oraşul natal, Genova, şi începe un şir neîntrerupt de turnee care îl va duce în aproape toate marile oraşe ale Europei de la începutul sec. al XIXlea. Geniul său muzical, precum şi viaţa sa aventuroasă au inspirat multe legende care au făcut să crească faima acestui neîntrecut violonist.
Se spune că, aflându-se la Livorno în preziua unui concert în jurul căruia se făcuse multă publicitate, Paganini are neşansa să piardă la cărţi toţi banii pe care îi avea asupra lui. Jucător înrăit, el pune în joc şi vioara cu care urma să concerteze. O pierde şi pe aceasta. Un negustor, mare iubitor de muzică, îi împrumută un Guarnieri autentic, o piesă rară, fabricată în 1730. Recitalul este un adevărat triumf, violonistul întrecându-se pe sine. Se spune că ovaţiile au fărâmiţat pe alocuri tencuiala sălii.
Când, în sfârşit, epuizat de atâtea bisuri, Paganini s-a putut descleşta din strânsoarea publicului fascinat de sunetele sublime ale unei viori, şi a vrut să înapoieze instrumentul proprietarului său, acesta nu acceptă să o mai primească în niciun chip. „Păstreaz-o, vioara asta îţi aparţine!” spune negustorul, „mi-e ruşine s-o mai ating… N-aş fi crezut niciodată că ţin în casă o vioară fermecată!”
Artistul nu s-a mai despărţit niciodată de acest instrument, care a vrăjit ani de zile pe iubitorii de muzică şi căruia i-au fost atribuite puteri supranaturale.
Almanahul Luceafărul
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 23.11.2016 – solascriptura.ro
